În domeniul relațiilor de familie părțile pot apela la mediator pentru a-și rezolva neînțelegerile cu privire la continuarea  sau nu a căsătoriei, precum și cu privire la aspectele accesorii divorțului, atunci când din căsătorie au rezultat copii: exercitarea autorității părintești, planul parental în cazul custodiei comune, contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, locuința copiilor. De asemenea foștii soți se pot înțelege cu privire la numele pe care îl vor purta fiecare după desfacerea căsătoriei și împărțirea bunurilor comune.

Soții pot apela la un mediator în cazul în care procesul de divorț este în desfășurare  sau înainte de momentul introducerii unei acțiuni de divorț.

În prima situație părțile vor prezenta instanței acordul de mediere, urmând ca aceasta să ia act de el și să finalizeze dosarul printr-o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor.

În cea de-a doua situație părțile vor înainta instanței competente o cerere de divorț la care vor atașa acordul de mediere conținând înțelegerea lor cu privire la aspectele accesorii divorțului. 

Prin mediere, foștii soți pot decide și cu privire la împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, așa-numitul partaj al bunurilor comune. În acest caz ei pot beneficia de un mare avantaj de ordin financiar constând într-o taxă de timbru redusă la jumătate față de procedura rezolvării conflictului în fața instanței de judecată sau de procedura partajului voluntar pe cale notarială(caz în care la taxa de timbru obișnuită se adaugă și onorariul perceput de notar).

În concret, dacă foștii soți se adresează direct instanței pentru ca aceasta să hotărască cu privire la modul de împărțire a bunurilor dobândite de ei în comun în timpul căsătoriei, taxa de timbru ce urmează a fi achitată odată cu introducerea acțiunii va fi de 3% din valoarea bunurilor supuse împărțelii. În cazul în care foștii soți aleg să apeleze la un mediator pentru a-și rezolva neînțelegerea privitoare la împărțirea bunurilor comune, ei se vor prezenta la instanță, în caz de înțelegere, doar pentru consfințirea acordului de mediere urmând să achite odată cu introducerea acțiunii de consfințire taxa de timbru de 1,5% din valoarea bunurilor ce au făcut obiectul partajului. 

În concluzie, părțile care aleg medierea în domeniul dreptului familiei, au următoarele avantaje:

  • obţinerea unei soluţii în care cel mai important aspect poate fi interesul copilului, care trebuie să fie afectat cât mai puțin posibil, de separarea părinților;
  • timpul mult mai scurt de soluţionare a disputei, fiind cunoscut că un proces în instantă, cu toate căile de atac, poate dura ani de zile;
  • costuri mai reduse spre deosebire de procesul din instanță ce presupune taxe de timbru, cheltuieli, onorarii, costuri indirecte;
  • confidenţialitatea; medierea se desfășoară într-un cadru privat spre deosebire de instanța, unde ședințele de judecată sunt publice iar aspectele puse în discuție pot fi preluate de presă sau mass-media
  • soluţia aparţine părţilor şi nu unei terţe persoane (judecătorul).