MEDIEREA ÎN FAZA DE EXECUTARE SILITĂ
Procedura medierii poate interveni deseori în cadrul fazei de executare silită. Deși, din punct de vedere al analizei conflictului, putem afirma că părțile implicate se află în faza de rezoluție a acestuia, noi episoade ale disputei apar frecvent, cu consecințe nedorite, atât de ordin material cât și emoțional pentru părți și uneori pentru terțe persoane (copii, parteneri de afaceri, rude colaterale, etc.).
O prevedere a legii foarte importantă, care permite intervenția mediatorului (cu acordul părților) în cadrul acestei proceduri, este reprezentată de art. 630 din Codul de procedură civilă care afirmă că: ˮÎn tot cursul executării silite, sub supravegherea executorului judecatoresc, creditorul si debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor bănești sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin buna învoială sau ca plata obligației să se faca în alt mod admis de legeˮ.
Cu toate că raportul de putere în negocierea pe care mediatorul o asistă este preponderent în favoarea creditorului, medierea poate aduce o serie de avantaje atât pentru debitor cât și pentru creditor. Dispozițiile legale în materia executării silite prevăd că ˮObligatia stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoieˮ. În practică însă, cel mai des, debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa din diverse motive, ceea ce determină începerea procedurii de executare silită, prin sesizarea organelor abilitate (executorul judecătoresc), care vor aduce la îndeplinire obligația debitorului. Dintre motivele cel mai des întâlnite putem menționa: starea patrimonială a debitorului ce face imposibilă executarea obligației; intenția de tergiversare a aducerii la îndeplinire a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu; aceleași bunuri ale debitorului fac obiectul mai multor executări pornite de alți creditori; intenția debitorului de a-și înstrăina bunurile ce pot face obiectul executării.
Obligațiile ce pot face obiectul executării silite pot consta în plata unei sume de bani; predarea unui bun ori a folosinței acestuia; desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări; încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte masuri stabilite prin titlul executoriu.
AVANTAJELE CREDITORULUI:
1. Evitarea costurilor executării silite.
Procedura executării silite este una costisitoare iar cheltuielile pe care le presupune sunt avansate de creditor, în general. Aceste cheltuieli pot fi reprezentate de: taxe de timbru, onorariul executorului, onorariul avocatului, onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului, cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuieli de transport, etc. Deși, teoretic, toate aceste cheltuieli urmează a fi recuperate de la debitorul urmărit, în practică, rareori putem vorbi de recuperarea lor integrală. Motivele țin în general de imposibilitatea dovedirii unora dintre ele sau de contestarea cuantumului lor de către debitor în cadrul contestației la executare și cenzurarea acestora de către instanța de judecată.
2. Evitarea riscului ce constă în imposibilitatea (incertitudinea) executării, în timp, a obligațiilor debitorului
În cazul în care obligațiile debitorului nu pot fi executate (ex. starea patrimonială a debitorului ce constă în lipsa bunurilor urmăribile), ele vor putea fi realizate atunci când starea debitorului o va permite, ceea ce crează întârziere și incertitudine în ce privește recuperarea unor eventuale sume de bani. Mai mult, termenul general în care se poate executa o hotărâre judecătorească este de 3 ani, cu mici excepții, ceea ce presupune îndeplinirea de către creditor a unor formalități (acte de executare) pentru a evita prescrierea executării (stingerea dreptului de a cere executarea silită) sau perimarea (creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării).
3. Încheierea unei înțelegeri cu debitorul
Ca urmare a desfășurării procedurii de mediere, creditorul are posibilitatea încheierii unui acord de mediere ce va reprezenta o asumare voluntară a debitorului în ceea ce privește executarea obligației, cu termene și surse concrete de acoperire, ce poate reprezenta un element de certitudine în realizarea scopului creditorului. Mai mult, acordul încheiat poate fi supus consfințirii de către instanța de judecată, printr-o procedură simplă și cu costuri minime (taxă de timbru de 20 lei).
AVANTAJELE DEBITORULUI:
1. Încheierea unei înțelegeri cu creditorul
Medierea îi poate oferi debitorului posibilitatea negocierii unei înțelegeri cu creditorul cu privire la o modalitate de executare a obligațiilor sale(termene clare) sau, în unele cazuri, a unei alternative(ex. împrumut sub diverse forme) care să convină ambelor părți și care să-i afecteze cât mai puțin activitatea(planificarea unui calendar de plată sau evitarea deschiderii procedurii falimentului, în cazul unei persoane juridice). De asemenea el poate obține, ca rezultat al acordului de mediere, suspendarea executării la cererea creditorului.
2. Evitarea sau diminuarea costurilor executării silite
Teoretic, costurile pe care creditorul le avansează pe parcursul derulării executării vor fi recuperate, actualizat, de la debitor.Având în vedere că procedura de executare este una lungă și anevoioasă, ce implică cheltuieli de genul celor enumerate mai sus, un acord de mediere cu creditorul va avea consecința evitării sau reducerii semnificative a acestora.